Ploaia torențială căzută asupra Brăneștiului nu a împiedicat cei 1000 de suporteri înfocați ai ilfovenilor să asiste la meciul de prezentare al nou-promovatei Victoria Brănești. Cei 21 de jucători împreună cu staful tehnic au pășit pentru ultima dată pe gazonul stadionului Cătălin Hâldan în aplauzele și uralele spectatorilor. Alb-roșii se vor muta la Buzău, acolo unde vor suține meciurile oficiale ale Ligii I.
Victoria a ales ca adversar pentru meciul de prezentare al lotului echipa Cerno More Varna. La bulgari evoluează și fostul coleg cu Marius Niculae la Sporting și elev al lui Lucescu la Galatasaray, brazilianul Mario Jardel.
Meciul a început prost pentru brăneșteni, în primul sfert de oră bulgarii reușind să marcheze de două ori. Mai întâi Dimov a înscris cu o lovitură de cap la colțul lung după o lovitură de colț, iar cel de-al doilea gol a fost reușit de Atanasov, tot cu capul. Markes a scăpat singur pe partea stânga, a centrat și Atanasov a reluat cu capul pe colțul scurt, păcălindu-l pe Cernea. Între cele două goluri ale celor de la Cerno More, Victoria a trecut și ea pe lângă o mare ocazie de gol. Nicoară a trecut de toți adversarii în flancul stâng, a intrat în careu și a întors pentru Prodan, al cărui șut a trecut puțin pe lângă bara porții.
Până la pauză, Victoria Brănești a restabilit egalitatea, Prodan și Simion marcând cele două goluri ale nou-promovatei. Nicoară a centrat de pe partea dreaptă și Prodan a înscris la colțul scurt, cu latul în săritură. Celălalt gol a venit după o acțiune a lui Popa pe stânga, centrarea sa în careu fiind respinsă de portar în față până la Simion, care a reluat în poarta goală.
Finalul i-a aparținut lui Jardel
În cea de-a doua repriză meciul a fost echilibrat, fiecare echipă creându-și ocazii de a marca. Din minutul 70, odată cu intrarea pe teren a lui Mario Jarel, jocul a devenit neinteresant, toate privirele spectarilor fiind ațintite către brazilian. Prima minge către vedeta bulgarilor a produs și prima magie a acestuia. Un stop pe piept și o pasă cu călcâiul avea să fie și singurul său contact cu balonul până la finalul partidei. Jocul a continuat cu multe întreruperi, în evidență ieșind tot Jardel prin glumele sale cu Augustin Chiriță și Valentin Velicu. Brazilianul a făcut și pe medicul, acordându-i primul ajutor lui Valentin Negru când acesta s-a accidentat, reușind să ridice spectatorii în picioare.
Victoria Brănești – Cerno More 2-2 C. Prodan (27), V. Simion (39) / Dimov (6), Atanasov (16) Victoria: Cernea – Maghici, Sr. Bar, Marincău, Ed. Nicola – D. Popa, Aug. Chiriță, Olariu, Nicoară – V. Simion, C. Prodan
Rezerve: A. Bordeanu, Cr. Stoicescu – Velicu, Ispir, Novac, D. Stan, Avram, Zuluf, V. Alexandru, V. Negru
Antrenor: Ilie Stan
Cerno More: Pirgov – Tiago, Diakov, D. Aleksandrov, E. Aleksandrov – Dimov, Petkov, Ademar, Iurukov – Atanasov, Markes
Rezerve: Denchev – Stoianov, Georgiev, Domakinov, Bozhilov, Mario Jardel, Bachev, Kolev, Nikolov, Andreev
Antrenor: Velizar Popov
FOTO ȘI TEXT: Marius ANGHEL
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER